Skip to content

Grădinița din Cristian, un loc unde micuții se simt ca acasă

Grădinița Cristian este o unitate de învățământ modernă, cu o bază didactico-materială la nivelul cerințelor actuale, datorită colaborării deosebite care există cu Școala Gimnazială Cristian căreia i se subordonează și cu Primăria Comunei Cristian. În unitate funcționează atât grupe cu program normal, cât și grupe cu program prelungit și o grupă combinată cu predare în limba germană.

„Constituită ca o grădiniță de suflet, pe fundamentul valorilor noastre: calitate, seriozitate și consecvență, grădinița reunește atât condițiile optime ale zonei și ale clădirii, cât și o calitate educațională izvorâtă din investiția emoțională și din selecționarea oamenilor de calitate, din exemplele pozitive ale familiei, partenerilor profesioniști, ale comunității, bazate pe păstrarea tradițiilor românești și săsești, învățarea limbii germane, educației multiculturale etc.

Unitatea oferă posibilitatea instruirii și educării preșcolarilor cu vârste cuprinse între 3-6 ani, în limba română și germană, bazată pe o metodologie creativă și participativă, realizată prin parteneriat grădiniță– familie, responsabilizarea familiei privind educația copiilor și implicarea comunității în acțiunile educative”, spune institutorul, Anca Ioana Pascu.

„Grădinița Cristian este o instituție de învățământ preșcolar care oferă tuturor copiilor șanse egale de dezvoltare și educație, un loc în care micuții să se simtă ca acasă, într-o familie frumoasă, mai mare, în care vom implementa cele mai bune condiții pentru o dezvoltare fizică, emoțională și psihică armonioasă. Este un loc în care activitățile sunt destinate să promoveze și să stimuleze dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială și fizică a fiecărui copil în parte, apelând la o serie amplă de metode tradiționale și moderne: de la asigurarea unei hrane sănătoase, la activități fizice și până la jocuri educative, consiliere psihologică și diverse activități extrașcolare dintre care amintim următoarele: serbări de Crăciun și sfârșit de an școlar, excursii, activități cu părinții, gastronomie, karaoke, dansuri tematice, marcarea prin activități specifice unor zile precum: Ziua Alimentației, Ziua Mondială a Apei, Ziua Pământului, Ziua Europei, Ziua Națională a României etc. La grupa cu predare în limba germană se desfășoară anual Laternenfest și Kinderball, activități specifice tradițiilor săsești din zona noastră. Pentru grupele care funcționează cu program prelungit se desfășoară activități de vacanță cât mai variate în aer liber: copiii învață diferite tehnici de pictură cu diverse materiale, întreceri sportive, ateliere gastronomice și ateliere de creație, activități care sunt menite să le dezvolte creativitatea și să le stârnească curiozitatea”, povestește Anca Ioana Pascu.

În cadrul săptămânii „Școala Altfel”, la grădiniță se vor desfășura activități diverse menite să le aducă copiilor un plus de cunoștințe, cât și să îi relaxeze și să îi distreze. Din bogata paletă de activități enumerăm câteva: gastronomie, dansuri, ateliere de creație, vizionare spectacol de teatru de păpuși, întâlniri cu medicul pediatru, pompieri, poliție, jocuri și concursuri distractive. În ultima zi din săptămână, 19 aprilie 2019, în incinta grădiniței se organizează Târgul de Paște, unde este invitată toată comunitatea. La acest târg veți găsi decorațiuni de Paște realizate atât de copii cât și de educatoare, iar cu banii strânși se va organiza, ca și anul școlar trecut, o petrecere pentru toți copiii din grădiniță, de 1 Iunie.

0 Comentarii

Niciun comentariu încă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content