Cartfest 6

This event has ended

Când am început pregătirile pentru #cartfest6 ni se părea că mai e o veșnicie până pe 7 iulie, când batem din nou tobele de deschidere pe Dealul Bisericuței. 
Acum, veșnicia s-a transformat în emoție. De bucurie, de nerăbdare, de mulțumire pentru cei pe care îi vom avea aici, la Cristian. Artiști și spectatori, curioși și pricepuți, localnici și vizitatori, visători și pragmatici. Toți cei care simt că atunci când vrei, găsești, și atunci când simți, ești.

Acoperă-ți un ochi și privește în jur. Cum e în jumătatea ta de lume?

Acum acoperă-l și pe celălalt și ascultă. Ce îți amintești despre ce vedeai? Cum miroase întunericul? Ce culori avea tabloul din fața ta, și cum de ți s-au întipărit în minte?

Lumea pe care o știm e cea pe care ne-o construim, fiecare dintre noi, cu instrumentele pe care le avem la îndemână.

Unii au creioanele mai ascuțite, alții aud sunete de care noi nici nu avem habar, lumina pătrunde diferit în funcție de retină – și, uite-așa, nimicul capătă sens și fasciculul devine culoare. E atât de intens încât emoția e palpabilă. Muzica intră în urechi și nu mai iese din cap, pentru că auzul devine ascultare iar emoția, melodie.

cartfest 6 este un manifest către conștientizare.

Vezi, dar oare chiar privești?

Auzi, dar când ai ascultat ultima oară cu adevărat?

Existăm toți, dar cât suntem de prezenți, cu totul?

Amorțirea simțurilor e sinonimă cu supraviețuirea, dar niciodata cu trăirea. Trăirea se luptă, se exersează, își dă bobârnace și stă la pândă după momente în care să răbufnească precum un roi de fluturi cu multe aripi deschise deodată și aspirații înalte.

În circularitatea perpetuă a ființei, un singur lucru rămâne constant – schimbarea.

Noul.

Provocarea.

Starea de veghe către ce va să fie.

Surpriza, mirarea și exaltarea față de continuumul nemărginit dintre ce suntem și ce putem fi.

Așa că să fim treji, cu ochii mari și urechile ciulite, cu palmele pregătite pentru aplauze și sufletele deschise cât să intre emoția.

cartfest 6 se simte!

Noi suntem deja aici și ne pregătim de zor să vă simțim alături!

7 – 14 iulie // Cristian (jud. Brașov)

Skip to content