Anunț important: Relocarea trecerii de pietoni din centru
Având în vedere faptul că lucrările de relocare și amenajare a trecerilor de pietoni continuă, vă informăm cu privire la situația trecerii de pietoni din centrul localității:
- Astăzi, 27.05.2026, se intervine pentru ștergerea marcajului trecerii de pietoni evidențiate cu galben, precum și pentru direcționarea traficului pietonal către noua trecere autorizată și semnalizată, în prezent, prin lumină galbenă intermitentă.
- În ceea ce privește sistemul de semaforizare, vă informăm că acesta va fi relocat pe noul amplasament în cel mai scurt timp, după recondiționarea stâlpilor de susținere.
- În acest scop, pentru o mai bună semnalizare a acestei modificări, pe vechiul amplasament vor fi montate balize care să indice dezafectarea trecerii de pietoni.
Vă recomandăm să manifestați prudență sporită în această perioadă, până la finalizarea completă a lucrărilor și remedierea tuturor problemelor existente. Folosim toate pârghiile administrative necesare pentru a accelera finalizarea acestor lucrări, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.