Cuvântul preotului în prag de Sfintele Sărbători ale Paștelui
Iubiți credincioși ai Cristianului,
Ne apropiem, după o perioadă intensă de rugăciune și post, încetul cu încetul, cu mare bucurie în suflete de Sfintele sărbători pascale. În Duminica Floriilor se încheie Postul Mare și începe Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi. În această duminică, Mântuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri și la moarte pentru noi, păcătoșii. Vedem, din Sfânta Evanghelie, cu câtă bucurie Îl însoțea mulțimea și cu câtă ură îl priveau cărturarii și arhiereii iudeilor. Din seara acestei duminici încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase și mișcătoare slujbe și cântări de peste an. Să venim, seară de seară, cât mai mulți la Sfânta Biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică când Hristos priveghează și se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să râdem și să bem când Fiul lui Dumnezeu este dat în mâinile hulitorilor și ucigașilor necredincioși? Cum putem noi să mâncăm acum când Domnul vieții, postește și suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, când Hristos este trădat de propriul său ucenic și este vândut iudeilor ca să fie judecat și răstignit? Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieții, al iertării și al mântuirii. Fără acest drum, nimeni dintre oameni nu se poate mântui. Iată, Hristos intră triumfal în Ierusalim însoțit de mulțime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Să-L întâmpinăm și noi pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Hristos primește pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem și noi de Domnul și cu lacrimi de pocăință să-I udăm picioarele și să I le sărutăm. Hristos este vândut de Iuda la iudei pe 30 de arginți. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm și noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, că să ne învețe smerenia pe toți. Hristos Mântuitorul nostru săvârșește prima Sfântă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfă liturgică și împărtășește pe ucenici, înainte de patima Sa. Să prețuim toată viața biserica, să mergem regulat la Sfânta Liturghie și să ne apropiem cu evlavie și pregătire de Sfânta Împărtășanie, mai ales la marile praznice și sărbători creștine. Numai Iuda, vânzătorul, când s-a împărtășit, a intrat satana în el, căci a primit cu nevrednicie Trupul și Sângele Domnului. Așa vor pătimi toți cei ce se împărtășesc cu necredință și cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele și nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc și nu se împacă cu Mântuitorul! Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tâlhari, pentru Mântuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosițe să plângem pe Iisus Hristos și mai ales să ne plângem păcatele noastre lângă Crucea Lui. Hristos își dă duhul și apoi este pus în mormânt. Să îngenunchem cu mare credință la Mormântul Domnului, să-L tămâiem, să ne rugăm și să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alții și în noaptea sfântă a Sfintelor Paști să așteptăm clipa de taină a Învierii Domnului și a învierii noastre. De vom face așa, ne vom bucura cu toții de lumina Învierii Mântuitorului și vom putea cânta cântarea îngerească de biruință asupra morții și a iadului.
Amin
Preot paroh al parohiei Cristian 2, Sebastian Nicolae Floroiu
1 Comment
Christ is risen, dear Sebastian, and many congratulations on your priesthood!
With love from Father Seraphim and Tat