Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

Reguli privind circulația vehiculelor cu tracțiune animală

Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității desfășoară activități de informare, pentru responsabilizarea cetățenilor cu privire la regulile ce trebuie respectate de către conducătorii vehiculelor cu tracțiune animală.

  • Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracțiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile.
  • Pe drumurile publice, conducătorii de vehicule cu tracțiune animală au următoarele obligații:
    • să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuțele cu numărul de înregistrare;
    • să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el și ceilalți participanți la trafic;
    • să nu conducă vehiculul când se află sub influența alcoolului, a produselor sau substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;
    • să semnalizeze schimbarea direcției de mers cu brațul și să se asigure că din față sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranța deplasării;
    • de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să aibă în partea din față un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roșie, amplasate pe partea laterală stângă;
    • să nu părăsească vehiculul sau animalele, ori să doarmă în timpul mersului;
    • să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu roțile vehiculului murdare de noroi;
    • să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
    • să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.

0 Comments

There are no comments yet

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sari la conținut