Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

Elevii din Cristian, beneficiari ai unei palete bogate de activități extrașcolare

În anul școlar 2018-2019, Școala Gimnazială din Cristian oferă preșcolarilor, elevilor din ciclul primar și gimnazial și cadrelor didactice o paletă bogată de activități extrașcolare, care, pe lângă activitatea instructiv-educativă ajută la formarea viitorilor adulți, generația de mâine.

„La toate nivelurile de învățământ avem elevi de excelență, elevi foarte buni, elevi buni și elevi cu rezultate scăzute la învățătură, ca în orice școală. Elevii noștri au participat la concursuri și programe educaționale unde au obținut rezultate bune și foarte bune”, spune consilierul educativ al școlii, Florentina Coman. 

„La secțiunea primară, concursul național COMPER (matematică, Limbă și comunicare), avem elevi care au obținut locurile I, II, III și mențiuni. Cadrele didactice implicate în coordonarea acestor elevi sunt: clasa I-a, coordonată de către d-na Lavinia Ghimbășan, Clasa a II-a A, coordonată de d-na Mariana Ercuș; Clasa a II-a B, coordonată de d-na Mihaela Todor; Clasa a III-a, coordonată de d-na Claudia Ranteș; Clasa a IV-a A, coordonată de d-na Zina Soiu; Clasa a IV-a B, coordonată de către d-na Lăcrămioara Secărea; Fii inteligent la matematică: elevii clasei a II-a B, coordonată de d-na Mihaela Todor.

Concursurile sportive, de asemenea, au fost ocazii în care elevii noștri au reprezentat cu mândrie Școala Gimnazială Cristian: au obținut locul I la Olimpiada Gimnaziilor faza locală – FOTBAL și locul II la Olimpiada Gimnaziilor Rural. Gazeta matematică junior Etapa II – Clasa pregătitoare A, coordonată de doamna Bogdana Grapă, a obținut Premiul de Excelență și două Premii II”,  povestește, cu mândrie nedisimulată, consilierul educativ al școlii, Florentina Coman. 

Activitățile extrașcolare derulate în acest an școlar au fost multe, captivante, interesante și preferate de către elevi: Ziua Pompierului, Let’s do it, O carte pentru Republica Moldova, Ziua Internațională a Educației, drumeții, teatru și teatru de păpuși, Centenare Marea Unire, Ziua Mondială a Toleranței, acțiuni comunitare (colectare și donare alimente, haine), acțiuni caritabile – Târgul de Crăciun.

„La secțiunea gimnaziu, avem de asemenea rezultate foarte bune: Olimpiada de Matematică Etapa Județeană, profesor titular Catedra Matematică este  doamna Marina Tănase, cu doi elevi calificați și unul, Porfireanu Laurențiu calificat la Etapa Națională cu cel mai mare punctaj, 75p, Comper Matematică: cel mai mare punctaj a fost obținut de către elevii noștri – 75p, Comper Limba și Literatura Română, profesor titular Catedra de Limba și Literatura Română este doamna Alina Țintea, cu patru elevi calificați la Etapa a II-a”,  a mai spus consilierul educativ al școlii, Florentina Coman. 

Cele mai importante proiecte derulate de către cadrele didactice în semestrul I al acestui an școlar sunt:

Pregătire pentru viață – coordonat de către doamna director Maria Camelia Enache, este un proiect în al treilea an de derulare,  la nivelul școlii și oferă elevilor școlii posibilitatea de a-și pregăti lecțiile și de a petrece timpul liber. Elevii petrec în școală timpul de după cursuri, cu actiivități diverse de pregătire a temelor, servirea mesei, activități de relaxare.

Club de activități sportive Cristiana – proiect la nivel județean, coordonat de către doamna director Maria Camelia Enache care vizează dezvoltarea fizică și menținerea unei stări de sănătate a cadrelor didactice, prin activități sportive, concursuri sportive între școlile din județ.

România în 100 benzi desenate, coordonat de către doamna Cristina Todor, catedra  de istorie. În acest proiect județean doi dintre elevii școlii au obținut mențiune. Obiectivul acestui proiect a fost consolidarea cunoștințelor de istorie, în contextul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire.

Erasmus +, coordonat de către doamna Bogdana Grapă,   proiect internațional care oferă posibilitatea de dezvoltare profesională a cadrelor didactice. În acest proiect cadrele didactice participă la cursuri în Irlanda – noiembrie 2018 și Franța – aprilie 2019.

PIMCES – program de măsuri pentru reducerea excluziunii sociale – proiect care se derulează la nivelul comunității, cu finanțare europeană.

Ferestre deschise către Europa – coordonat de către doamna director Maria Camelia Enache, consilier educativ Florentina Coman, profesor Daniel Toadere, proiect internațional care are ca obiectiv dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. În cadrul acestui proiect a avut loc o vizită de studiu în Cipru.

Prietenii inimii –  coordonat de către doamna Florentina Coman,  proiect la nivel național, în colaborare cu Asociația New Heart Râșnov, care are ca obiectiv cultivarea la elevi a unui stil de viață sănătos și dezvoltarea gustului pentru aventură, călătorii, sport.  În cadrul acestui proiect,  elevii au petrecut câteva zile la Piscina în aer liber Laguna Albastră Făgăraș, în luna septembrie 2018; în decembrie 2018 au vizitat orașul Sibiu iar în ianuarie 2019 au petrecut câteva zile în Munții Bucegi.

Fotograful Unirii, coordonat de către doamna Florentina Coman, proiect la nivel național, are ca obiective dezvoltarea elevilor în domeniile artistic, istorie, mediu, patrimoniu național. Acest proiect, în colaborare cu Asociația New Heart, oferă elevilor șansa de a vizita cele mai reprezentative zone din România în perioada iunie-iulie 2019.

Centenar Marea Românie – proiect la nivel internațional – coordonat de către doamna director Maria Camelia Enache, consilier educativ Florentina Coman, profesor Daniel Toadere. Acest proiect are ca obiectiv dezvoltarea relațiilor de colaborare cu Școala Publică Maramonovka, Republica Moldova.

Întoarcerea la etichetă – în colaborare cu Asociația ,,Exploratori pentru viitor,, coordonat de către doamna Florentina Coman, vizează identificarea și însușirea unor comportamente sociale și morale. Acest proiect se va finaliza cu o tabără de cinci zile în luna iunie, în Munții Gurghiului.

Pedalez în siguranță – proiect la nivel local, coordonat de către Asociația Club Sportiv Savorya, oferă elevilor cunoștințe din Codul Rutier și participarea la un concurs de biciclete.

Au mai fost și alte activități, multe dintre ele extrașcolare, activități care îi formează pe elevii din comună pentru a deveni oameni de nădejde, adulți care să aducă onoare școlii și comunității Cristian.

1 Comment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sari la conținut